Cealaltă brichetă

de zanbizarrblog

Am plecat de acasă cu două brichete în buzunarul stâng
al blugilor,
una de culoarea soarelui triumfător după o catastrofă naturală
și cealaltă din spectrul cromatic cu care noi asociem dezastrele
și catastrofele,
de culoarea corbilor sau câinilor din Infern.
E duminică, autobuzul M11
nu mai circulă în același interval orar cu care eram obișnuit,
poate l-aș fi prins dacă nu eram distras de o melodie din 2010
de la Partizan.
Oh, fuck it!
Drumul e un fluviu electric și oscilant
o plutire stranie
în care se amestecă și timpul și pădurea din Bobâlna
cu proiecțiile ei primitive și ludice
și gunoaiele de pe margine
și peștișorii aurii țopăind din subconștient
pe banda albă
și în amonte strălucind uneori chipurile unor femei,
sânii lor micuți și rotunzi,
pielea febrilă și caldă.
Ființe duale și nestatornice,
prototip Laura Palmer
plăsmuite din energiile pădurilor și talazurilor capricioase.
Drumul are parabolele lui,
azi un pachet de țigări Marlboro touch
găsit în iarba jilavă,
mă așteptam sincer la o bucurie fizică, euforie, serotonină,
un spectacol de chimicale să înnăbușe drama.
E cinci martie, abia pe zece îmi intră banii de salariu,
au fost cele mai nasoale două luni în Timișoara.
Până la stația de autobuz Modern
mă gândesc insistent la ce spunea Houellebeq
în Posibilitatea unei insule despre dorința dorinței-
dacă din cinci țigări pe care le-am aprins până aici
de fiecare dată am scos din buzunar doar bricheta de culoarea
soarelui triumfător
ce sens o să aibă  în continuare
cealaltă brichetă în călătoria mea?

Anunțuri