Tuneluri

de zanbizarrblog

Când Ray Sefo îi trimitea serii năucitoare de pumni
lui Bob Sapp, uriașul american de o sută
patruzeci și nouă de kilograme-
Când vine spre mine un câine alb
(cu o coamă stufoasă)
aleargă prin niște tuneluri de apă
și apoi se dizolvă.

Covorul de la etajul patru
se bălăngăne
privirea fixează cuvintele boschetarilor
de lângă pescărie
în monta aerului.

atât de blând,
întins pe pat-
nu mârâie, nu latră.
-sigur am nevoie de afecţiune,
sigur mintea va căuta
circuite noi
în care să găsească
înţelegerea.
După două săptămâni de muncă
pe șantierul de la Ciorogârla
aș fi putut dormi trei zile la rând:
în somn am făcut tot felul de conexiuni antropomorfe-
fratele meu, un melc uriaș forând prin pământ cu o cohortă de
alți melci în spate(el părea liderul),
Raluca, un oposum blând pe umărul
unui țăran abia întors de pe câmp,
cu o raniță în spate,
alți amici și cunoscuți, animale eviscerate, arse de soare,
pe acoperișul unui camion
care se îndrepta încet spre o groapă cu metale.

(Ray Sefo
îl ridică în braţe pe Bob Sapp în centrul
ringului, ca pe un balot uşor din folie
de plastic)

-o prezentare Zepter
la fiecare 10 secunde pe undeva în lume, atât
mi-a rămas în cap după opt zile de training
la Zepter

Și toți oamenii pe care îi văd random
în fiecare zi pe stradă,
la fel de dezorientați și amorțiți,
cu propriile lor reprezentări false
despre:
dragoste, divinitate, bunătate, prietenie,
corectitudine, adevăr, bine, rău.
Pe undeva, gândurile noastre se intersectează.
Caută aceleași lucruri.
Aleargă prin tot felul de tuneluri.

Reclame