Insomnie

de zanbizarrblog

Există încrederea. Ca o navă de cabotaj între două promontorii cu oameni

flămânzi așteptând, un tren acvatic fără saboți șerpuind subteran la cele mai

fragile semnale externe. Fără destinație.

Și tu adaugi noaptea, în cele mai recurente gânduri: compartimente, punți,

cămăruțe, pivnițe. Hărți, traiectorii, arpentaje. Și ei se strecoară printre spărturi

ca niște șobolani și încearcă să îți dărâme. Chiar și cei mai apropiați,  în balansul hintei,

cu capul întors în noroi, în strălucirea zâmbetelor din bulboană. În filtrul visului, mixând.

Există dragostea. Ca o fabrică sovietică în care poți să muncești de dimineață

până seară, neîncetat, stahanovist. Doar ca să te convingi că. Dar ajungi mereu

în același pat cu același set de întrebări.

Și ele nu au legătură cu venele tale umflate, cu palmele brăzdate de tăieturi.

Cu somnul trupului tău așezat peste mașinăriile de oțel. Ca o lavetă murdară pe

parbrizul unei Dacii 1310, într-o toamnă ploioasă.

Întunericul de afară și becul de 60 wați pâlpâind odată cu visele tale amestecate

în sânge, aproape să plutești. Un scaun de răchită, și tu privind în gol,

fără să spui niciun cuvânt de ore în șir.

Când se aude scârțăitul autobuzului în stație, se luminează și afară; cântecul străzii,

o întreagă ceremonie. Utrenia  învinsului.

Înghiți cheile sau te îndrepți spre ușă cu o sacoșă în mână.

Înalți un steag pe cea mai frumoasă idee născută în tăcere

și te ridici de pe scaun.

 

Reclame